Înterprinzător (Entrepreneur)
martie 2, 2009 10 comentarii
Întreprinzătorul este persoana care își asumă riscul financiar al inițierii, operării și administrării unei afaceri. Înterprinzătorii sunt motivați nu neaparat de nevoia de a produce bani ci nevoia de a-și vedea visele realitate.
Întreprinzătorul este persoana capabilă să inițieze schimbarea, care posedă anumite caracteristici pe care doar puțină parte din populație le deține. Pe de altă parte, orice persoană care dorește să lucreze pentru sine, este considerată a fi un antreprenor.
Întreprinzătorii sunt participanți, nu observatori; jucători, nu fani. Sunt oamenii îndrăzneți, care dețin un spirit activ de inițiativă.
Consultanta | Training | Cercetare 
Intreprinzatorul se naste sau se face?
eu cred ca un procent se naste, un procent se face 🙂
poti sa il formezi pana la un anumit punct, dar cred ca sunt unele ‘calitati’ care sunt innascute…. cam ca si creativitatea…se poate ‘spori’ prin anumite metode, dar numai pana la un punct.
Acuma depinde….se poate ca prin ‘exercitiu’, punctul acela de la care incepe sa se manifeste partea innascuta se poate deplasa 🙂
Intr-o anumita masura toti oamenii sunt intreprinzatori, dar cand vine de institutionalizarea si deschiderea unei afaceri – e ca o sita care cerne – cine da dovada de curaj, isi asuma riscul, are resursele, are cunostinta. Daca ati citit E-myth-ul lui Gerber acolo explica cel mai bine triunghiul tehnician-manager-intreprinzator.
Micii intreprinzatori sunt de fapt niste tehnicieni (stiu cum se face/ produce/ presteaza) ce nu mai sunt multumiti cu un salar si viata linistita, ci vor mai mult; dar primesc mai mult din toate, risc, pierderi, muuuunca… dar si profit. Ca sa faca profit are nevoie sa fie manager bun. Iar in criza, ai nevoie sa fii un manager excelent!
Si eu cred ca ambele variante sunt valabile. Cel ce se naste cu un spirit puternic de initiativa trebuie sa dezvolte acele aptitudini care fac din el un intreprinzator si sa nu se plafoneze. Cel ce nu este atat de inzestrat de la „mama natura” poate sa devina un intreprinzator prin educatie. Cred ca multe se pot realiza prin munca asidua.
Dar dincolo de curajul de a incepe o afacere si riscul asumat odata cu aceasta, ce mi se pare mai important pentru un antreprenor e sa detina calitatea de LIDER. Adevaratul lider inspira, motiveaza si conduce fara sa faca uz de pozitia si autoritatea sa.
Pentru Ema si Ioan,
Deci ce spuneti voi este ca pe langa inclinatiile sale antreprenoriale naturale, intreprinzatorul trebuie sa se cizeleze pentru a devenii ceea ce termenul „intreprinzator” inseamna cu adevarat, lucrand la aptitudinile de manager si lider. Atunci am o alta intrebare: exista conceptul de „intreprinzator pur” sau intreprinzatorul este un amestec de intreprinzator+manager+lider + altele?
Mari,
Punctul de inceput al creativitatii la care te referi, se va deplasa in sus sau in jos prin exercitiu? Metodele de amplificare a creativitatii stimuleaza creativitatea „naturala” sau simuleaza o creativitate creata de altii pe care tu prin acele metode ti-o insusesti?
Nu, Silvia, personal eu cred ca nu există nici o un antreprenor „pur” cum nici personalitatile noastre nu sunt „pure” ci combinatii; intotdeauna o anumita caracteristica va prevala. Asa si cu antreprenorul manager si lider: un ingredient va fi mai puternic, poate chiar foarte puternic. Dar va exista si un iz macar din celelalte.
Un antreprenor innascut va avea aproape intotdeauna o clasa peste cei care devin pe parcurs; eu vad la mine acest lucru mi-e greu de multe ori sa fac munca de anteprenor trebuie sa depun un efort mai mare; pe cand imi este mult mai usor sa fac munca de manager.
Creativitatea cred ca ajungi sa o dezvolti, intr-o anumita masura, prin contactul cu cat mai multi oameni, stand de vorba si afland foarte multe lucruri; poti ajunge sa combini anumite idei pe care apoi sa le aplici pentru compania ta (pentru mine functioneaza, mai ales ca nu sunt un anteprenor innascut). 🙂
Daca vorbesti la modul ideatic, da, ai dreptate in ceea ce spui, dar in realitate lucrurile stau putin altfel.
Am intalnit intreprinzatori care au pornit impinsi de la spate de anumite conjuncturi (nevoi), am intalnit si intreprinzatori fricosi, cu un spirit de initiativa care a tinut pana au dat de greu, si apoi au inceput sa mearga dusi de curent.
Am mai intalnit si intreprinzatori cu visuri mici, care au fost atinse foarte repede si apoi nu au mai avut nici un interes fata de afacere, care s-a dus de rapa… sau altii care au avut un vis dar apoi s-au blocat pe a produce bani… cu orice pret.
Sunt foarte putini acei intreprinzatori care indeplinesc toate conditiile enumerate de tine, si pe acestia ii vom vedea dupa criza 🙂
Silvia,
intrebarea ridicata de tine imi aminteste de una dintre ‘problemele mele conceptuale’ cu care ma luptam in urma cu ceva vreme (si la care nici acum nu i-am gasit complet raspuns 🙂 ).
Dupa ‘indelungi observari’, am realizat faptul ca de multe ori educatia (‘pasarea’ directa a anumitor cunostinte de la un ‘dascal’ la un ‘ucenic’) poate sa aiba efecte de inhibare a ‘ucenicului’ in a-si utiliza propria gandire si intuitie, pentru ca e bagat in niste standarde (norme, algoritmi etc.) deja existenti cu care el poate opera foarte bine (astfel, de ce ar mai avea nevoie sa isi utilizeze propria-i creativitate cand problema lui e rezolvata?) … vorba lui Tarkovsky:
„Un artist nu lucreaza niciodata in conditii ideale. Trebuie sa existe un grad de presiune. Artistul exista pentru ca lumea nu e perfecta. Intr-o lume perfecta, arta ar fi inutila, deoarece omul nu ar mai cauta armonia ci ar trai in ea pur si simplu.”
Deci, prin invatare se poate, pe de-o parte, ‘amana’ procesul creativ (pentru ca nu mai esti confruntat cu o presiune de a veni cu o solutie din moment ce stii cum se rezolva problema), si in acest sens ‘punctul’ despre care vorbeam se deplaseaza inainte. E ca la matematica. Daca ai invatat metodele de rezolvare ale unei integrale, nu ai nevoie de un grad foarte ridicat de creativitate pentru a rezolva o integrala ‘normala’. Diferenta insa apare la integralele ‘anormale’ 🙂 ..si totusi e demn de remarcat faptul ca pentru a ajunge sa le rezolvi pe cele ‘anormale’ ai nevoie de bazele de cunostinte folosite la cele ‘normale’.
Ca sa sintetizez ce vreau sa spun: prin invatare se poate ‘amana’ procesul creativ si astfel poti sa ajungi sa fii destul de bun fara un talent innascut. Insa, da, exista riscul ca ‘procedurile’ invatate sa inhibe in asa maniera talentul creativ (prin faptul ca nu ai fost nevoit sa il exersezi pana atunci), incat sa nu mai realizezi cum poti sa utilizezi caracteristicile ‘mostenite’ pentru a creste in viata profesionala.
Exista insa si o categorie de oameni (‘inadaptati’ sa le zic :)..nu cu sens peiorativ ) care nu se multumesc niciodata cu ceea ce primesc de la altii (ca si cunostinte ma refer), si cauta mereu alte metode, alte cai, isi exerseaza constant creativitatea. Caracteristica asta de a nu fi multumit cu ce ti se da ‘gata mestecat’ cred ca e o chestie innascuta (unii o au, unii nu).
Scuze de postul lung, sper ca s-a inteles ce am vrut sa zic 🙂